Iată cateva idei: dacă îți lipsesc banii sau alte resurse, fă un cadou care să presupună doar timp liber. Dacă ești tip oferă-te să repari ceva în casă. Crede-mă, iubita ta te va găsi foarte sexi și sigur te va răsplăti! Sau șterge frunzele plantelor din apartament, plimbă-te mai mult timp cu copilul în parc și lasă astfel timp liber partenerei.

Fă surprize! Pregătește o cină sau o petrecere surpriză, împachetează haios cadourile, fă-i un CD cu melodiile preferate și asculde-l sub plapumă. Lasă 10 bilețele cu mesaje de dragoste sau complimente în locuri în care nici nu se așteaptă să le găsească! Te va adora! Îndrăznește să fii creativ!

Când vei face asemenea fapte cuiva, poți fi sigur că persoana respectivă va zâmbi într-un singur mod: autentic! Contracțiile musculare adevărate ale zâmbetului sunt cele mai dulci emoții ale sufl etului. Se numește zâmbetul lui Duchenne.

Articol apararut in Zile si Nopti.

Astfel, devenim mai vulnerabili la boli, creierul nu se mai dezvoltă, avem un gol în interior, lipsa poftei de mâncare, stare tensionată. Singurătatea prelungită nu ne face bine. Bineînțeles, excepție făcând atunci când alegem să avem un momente de singurătate pentru a ne limpezi gândurile sau a ne introspecta viața. Ei bine, această viață nu este o repetiție generală ca să putem spune: “Lasă că data viitoare voi trăi mai împlinit”. Acum e momentul. Nu sta singur. Iubește și vei fi iubit. Mângâie și vei fi mângâiat. Nu te aștepta să fie perfect! Dar învață să dăruiești și iubește ca și când nimeni nu te-a făcut să suferi vreodată. De azi apar oportunitățile.

Articol aparut in Zile si Nopti

Articol aparut in Zile si nopti

Daca traiesti la maximum fiecare clipa esti o persoana inteligenta. S-ar putea sa fii surprins dar nervii nu “cedeaza”. Dimpotriva, ei se multiplica. Conditia e sa traim in prezent. Daca esti deprimat, fantomele trecutului de bantuie, daca esti ingrijorat, te seaca grija zilei de maine. Daca te bucuri de momentul prezent, alegi sa fii inteligent. Eu am invatat sa raman fericita indiferent daca problemele se rezolva sau nu. Prezentul este tot ce avem, nu-i asa?

articol aparut in Zile si nopti.

Nu-mi place, sa dau sfaturi, sau sa fac coaching pe relatii de cuplu. Daca eu insami nu ma simt stapana pe situatii, si de cele mai multe ori devin irationala, cum as putea sa fiu “guru” altora? La fel mi se intampla cu controlul furiei. O stapanesc cu greu. De fapt, de cele mai multe ori nu o stapanesc, cu toate ca, stiu cel putin 8 tehnici despre cum sa te stapanesti daca ai fitilul prea scurt. Continuu, sa cred, ca adevarata ghidare vine si din interiorul antrenorului, chiar daca multi colegi de-ai mei, nu sunt de acord cu mine.

Totusi, m-am hotarat sa scriu cateva posturi, despre relatii. Poate, te intrebi de ce? In ultima vreme, zona occipitala imi este foarte activata cand vine vorba de relatii. Daca nu stiai, aceasta zona este responsabila de senzatia vizuala, iar atunci cand te intereseaza un domeniu, ai senzatia ca doar acel lucru il vezi. De exemplu, esti indragostit si pe strada detectezi imediat persoanele care seamana cu adoratia ta, sau te intereseaza o masina, de o anumita marca, urmeaza s-o cumperi si o vezi  la tot pasul. De ce mi se intampla acest lucru? Poate, pentru ca mi s-a cerut prea des in ultima vreme sfatul, sau poate pentru ca un fost iubit m-a numit “calaul dragostei”, inspirat de I.D. Yalom.  Sau poate ca m-am saturat sa nu vorbesc deschis despre cat de poligami suntem, de falsitatea monogama pe care o afisam…

Infidelitatea este la ordinea zilei in discutiile mele. Dar, intrebarea care imi ridica pulsul este: “Sa-i spun sau sa nu-i spun?” Noroc, ca sunt coach si specificul acestei profesii este sa pui intrebari, la randul tau clientului. Asa ca, ma salvez intreband: “Si care este raspunsul tau?” Si apoi, ma linistesc…

Ca multe relatii nu dureaza pana la adanci batraneti este si asta o realitate. Dar, ce se intampla cu cei care divorteaza? Care sunt metodele lor de a se adapta la noul status de “single”? Unde se duc ei sa-si intalneasca un partener sau partenera? Cu cine ies seara in oras? Exista cluburi unde pot intra fara sa le fie rusine ca au 40 si ceva de ani? Ce traire emotionala are o femeie de 45 de ani, cand clubul este plin de fete de 20 de ani? Este oare speriata de aceasta realitate? Dar un barbat trecut de 46 de ani care, poate, nu s-a ingrijit suficient si are burta? Oare de cate ori se uita in oglinda, spunandu-si : “Cum sa ma dezbrac cu burta asta in fata unei femei?” Oare acesta este motivul pentru ca site-urile de dating au succes? Oare cu varsta ne scade dezirabilitatea sociala? Chiar vine un moment cand esti “expirat”? Oh, da, sa nu uitam de oamenii de afaceri, pentru care “femeia accesoriu” este un must have al fiecarui sezon! Cum se simte un om de afaceri in aceasta ipostaza? Din exterior, pare foarte fericit, dar este intr-adevar? Sau se declara un familist dar se afiseaza in public cu alte femei? Cei care sunt cel mai mult contrariati sunt viitorii antreprenori. Nu mai stiu ce sa inteleaga si ma intreaba pe mine… “Imi iubesc familia, dar ador femeile” se poate intampla? Pot iubi doua femei in acelasi timp?

Dar, stati linistiti, nu doar barbatii trec prin asemenea situatii, ca sa nu le numim crize… Chiar, credem ca femeile insala mai putin decat barbatii? Stiati ca, statisticile arata ca testele de partenitate sunt in crestere si 24% din copii au tata diferit fata de cel declarat? Sau este oare sincera o femeie cand spune “DA”, unui barbat? Se casatoreste din dragoste sau are nevoie de un pact social? Oare de ce exista asa mult mister in jurul orgasmului feminin? Ce face o femeie cand partenerul ei este in delegatie? Este oare iubirea un truc a naturii ca sa ne convinga sa ne reproducem?

Ei bine, aceste sunt o serie de intrebari la care mi-am propus sa raspund in stilul meu, cu “vraji stiifitice” si leacuri pamantesti…:).

Daca v-am trezit interesul, sa ma urmariti! Promit deschidere si multa neuropsihologie:)!

drag,

hh

Dar, ceea ce am adminirat la el, a fost placerea si pasiunea cu care vorbea. Era din nou “dl. Profesor” pentru mine si ma simteam ca un student stingerit, impresionat de ceea ce spune. Cat de frumos sa te simti asa! Mi-am dat seama cat de mult nu stim sa ne apreciem profesorii, invatatorii cu toate ca sunt persoana atat de importante in viata noastra. Ii criticam, ne batem joc de ei, le dam salarii mici, radem de ei, dar sunt oamenii care ne deschid drumul spre cunoastere asa cum pot ei mai bine. Fiecare dintre noi avem cel putin un Profesor in fata caruia ne simtim studenti de fiecare data cand ii vedem; ii ascultam cu pupilele dilatate, am indrazni, n-am indrazni sa intrebam ceva, dar ramanem o traire emotionala pe care nimeni nu o poate lua: Gaudeamus Igitur (sa ne bucuram asadar)!

Am o intrebare: de ce unii oameni de afaceri, care sunt cotati, ca fiind, oameni de succes, continua sa se simta deprimati? Par a fi niste actori extraordinari, care pot simula starea de bine atunci cand ii intalnim sau vorbim cu ei, imita atat de bine comportamentul “ca si cum” incat nici nu de dam seama de aceste depresii mascate. Aceasta intrebare m-a preocupat in ultimul timp, deoarece, acest fenomen il intalnesc din ce in ce mai des. Mai mult decat observatiile mele, statisticile par sa ne ingrijoreze: sanatatea antreprenorilor, oamenilor de afaceri sau a managerilor este din ce in ce mai subreda, iar  asocierea intre aceste profesii, antreprenor, oameni de afaceri, manageri si tipuri de boli precum: boli de cardiovasculare, boli cu componenta psihosomatica, dureri de spate, boli endocrinologice, obezitatea, boli imunitate sau autoimune sunt intr-o corelatie puternica. Ce vrea sa insemne asta? Inseamna oare ca, daca suntem antreprenori sau manageri suntem predispusi la aceste boli? Statistica spune ca da. Daca extrapolam putin datele la nivel macrosocial rata suicidului in tarile dezvoltate este mai mare decat in tarile mai putin dezvoltate (http://www.euro.who.int/en/home). Avand aceste informatii, intrebarea se pune in felul urmator: Daca traim intr-un secol in care orice este posibil, putem fi oricine ne dorim, un secol in care noi suntem stapanii vietii noastre, unde singurul lucru pe care il adoram suntem noi insine, de ce aceste statistici indica cresteri si nu scadere?

Ca sa putem raspunde la aceasta intrebare trebuie sa ne intoarcem si sa definim succesul; oricat de modesti incercam sa fim in a gasi o definitie personala asupra succesului–de exemplu —succesul inseamna o stare de multumire obtinuta in urma lucrului bine facut iar beneficiarii acestui rezultat sunt mai multe persoane, sau succesul este ceea ce ne face fericiti— realitatea este cu totul alta: oamenii care sunt cotati a fi de succes, sunt acei oameni care au o performanta financiara– o cifra de afacere cel putin 1 milion de euro, o performanta academica un doctorat, un MBA, un carte publicata, o prezenta intr-un clasificare, are un brand personal sau un look atragator. Nu vom chema la conferinte un speaker un antreprenor care se simte de succes ca vinde biscuiti in piata centrala, sau un marinar care isi face bine meseria. Oricat de umanisti incercam sa fim nu-i vom cota ca fiind oameni de succes. Nu vom cauta sa ne comparam cu ei sau sa-i invidiem, pentru ca traim intr-o societate materialista, unde proprietarii succesului suntem noi, si succesul este cuantificat in bunuri si achizitii. Dar, de fapt, nu achizitiile sunt o problema ci recompensele emotionale pe care  primim in urma detinerii lor. Ne place cand suntem adorati pentru ceea ce suntem, sau invidiati pentru ceea ce avem. Iar acest lucru ne intareste convingerea ca trebuie sa avem lucruri cat mai multe si mai valoroase. Asa am devenit o societate de “bulimici”. Avem o foame necontrolata de a achizitiona haine, bunuri, etc. pentru ca suntem dependenti de raspunsul emotional pe care ni-l dau.

Dar, daca intr-o lume materialista succesul obtinut determina un efect secundar care este o sanatate precara este oare un succes real?

Raspunsul meu este ca nu, nu este. Acesta este un succes siliconat. “SUCCESUL SILICONAT” este un concept pe care eu l-am inventat, pentru a descrie un succes obtinut de o persoana, dar a carui pret platit este o sanatate precara sau dobandirea unei boli. In aparenta, acest succes este la fel de frumos, ispititor fascinant precum cel real. La fel ca si sanii siliconati, sau alte parti ale corpului pe care ii “upgradam” sau imbunatatim. Nu e nimic rau in asta.  Doar ca genele nu pot fi pacalite! Daca, de exemplu, partenera ta si-a ajustat corpul apeland la operatii estetice, dorind sa fie femeia ideala, avand forma perfecta de clepsidra si prezentant toti markerii-estrogeni pe fata (buze groase, ochii mari, spanacene arcuite, pometi mari) fetita pe care o veti avea, din pacate nu va mosteni aceste trasaturi.

Cum ajungem sa avem succese siliconate? Cum ajungem in aceasta capcana si care sunt mecanismele care stau in spatele lor? Ei bine, in spatele succesului siliconat, care ne aduce efecte devastatoare in sanatatea noastra este ceea ce am numit: “NEVROZA REUSITEI”. Orice nevroza inseamna o boala conditionata de o situatie conflictuala psihogena acuta, ce manifesta dezechilibre la nivel sistemului emotional, vegetativ si endocrin. In nevroza reusitei, gandul care domina este: “Trebuie sa reusesc, trebuie sa am performanta astfel sunt un nimic, sunt un vierme. Daca sunt de succes castig recunostiinta oamenilor, atentie, bunuri etc. pun semnul egalitatiii intre mine si succes.” Pana acum nu pare o problema, in fond la urma urmei, cati dintre noi nu gandim asa, cartile de dezvoltare personala ne invata cum sa dam totul din noi, nu-i asa? Doar ca viata nu e compusa doar din succese si evenimente pozitive. Evenimentele negative, esecul vin la pachet in viata. Greseala o facem atunci cand punem semnul egalitatii intre noi si succes. Astfel, ne definim valoare noastra in functiile de performantele pe care le avem. Dar, noi suntem valorosi pentru simplul fapt ca suntem oameni. Nu avem nevoie de nimeni si de nimic sa ne dovedeasca aceasta valoare. Ea este, pur si simplu. Cand nu avem succes punem semnul egalitatii intre noi si esec. De ce punem semnul egalitatii? Pentru ca, ne este teama sa nu reusim! Obsesia obiectivelor este o teama fata de esec. Dar credeti-ma de ce ti-e frica nu scapi! Cel mai bine e sa nu fugim de frica. Daca nu am invatat sa gestionam emotiile si evenimentele negative, dezechilibru psihosomatic este inevitabil. In momentul declansarii cortizonului (hormonul stresului), armonia neurotransmitatorilor se schimba, se strica. Interesant este ca sunt suficiente doar 14 zile sa stam intr-o stare negativa pentru ca efectele asupra sanatatii sa se vada: incep durerile cervicale, dureri de spate, insuficienta hipofizei, deregleri in procesul metabolic. Curand apare cresterea in greutate, iar starea interioara este degradata. Burtica la barbati nu este nicidecum semnul bunastarii. Mai degraba este un simptom care ne spune ca avem prea mult cortizon in noi, acest hormon al stresului. Asta nu inseamna ca nu putem avea actiuni care sa ne aduca venituri sau bunuri, in continuare. Dimpotriva. Problema e ca doar suntem nefericiti.  Si de fapt, ce vrem cu adevarat?

Acum intrebarea este ce putem face pentru a nu ajunge in capcana succeselor siliconate si sa traim in viata un succes real regasit intr-un echilibru material, emotional si somatic? Neuropsihologia, stiinta care studiaza relatia dintre creier si comportamente, ne poate ajuta in acest sens sa elucidam de ce este nevoie sa facem, astfel incat sa nu ajungem sa fim deprimati, adica sa pastram o armonie intre neurotransmitatori.  O serie de comportamente pot fi puse in practica, iar activitatea de prevenire este eficienta. De ce anume are nevoie creierul nostru pentru a ne duce actiunile la bun sfarsit, sa ramanem oameni cotati a fi de succes, dar sa avem in acelasi timp grija si de sanatatea noastra? Fiecare dintre noi dispunem de un proces care se numeste neurogeneza adulta, adica putem face anumite comportamente care contribuie la nasterea neuronilor noi. Asta in ipoteza ca fiecare om are un creier:)! Adaptarea la nou si invatarea sunt dependente de acest proces de neurogeneză adultă. Experimentele riguroase demonstreaza ca neuronii noi generati ajuta la controlul anxietăţii generalizate şi a stresului. Anxietatea si stresul il dezvoltam atunci cand suntem expusi la situatii necunoscute, la situatii de schimbare si situatii complexe in care simtim o neputinta in a le rezolva. Sa ne imaginam ca neuronii noi sunt suportul “hardware” a comportamentelor noastre.  Cu cat avem mai multi neuroni noi cu atat suntem capabili sa ne controlam procesele emoţionale, chiar si atunci cand trebuie sa ne depasim fricile, temerile, chiar si teama de esec. Astfel spus, trebuie sa reinvatam sa dam un alt raspuns emotional atunci cand ne confruntam cu situatii stresante, ambigue. Oamenii de stiinta, afirma ca unele persoane care prezinta anumite tulburari emotionale, precum depresia sau stresul, au afectat procesul de supravieţuire a acestor noi neuroni. Concluzia care se poate trage de aici este ca tulburari emotionale sunt in realitate tulburari ale sistemului de învăţare sau reinvatare.

Deci, primul lucru pe care trebuie sa-l facem este sa punem mana si sa ne crestem neuroni noi! Cel mai simplu mod de a incepe acest proces este miscare si sportul, deoarece este cel mai la indemana si indeplineste toate conditiile pentru a declansa factorii de crestere a acestor neuroni.  Al doilea lucru: sa facem si sa ne implicam in activitati noi. Acceptarea provocarilor, chiar daca ni se par foarte dificile si nu ne plac. Trebuie sa tragem de noi, sa iesim din zona de confort. Varietatea ar fi o patra sugestie. Sa mancam cat mai variat, sa ne implicam in activitati variate. Poate cineva se intreaba daca e valabil si pentru varietatea sexuala. Aici, nu stiu zau ce sa zic si cred ca ma aflu intr-o difilcultate:). Asta pentru ca studiile efectuate asupra fericirii ne arata ca relatiile de lunga durata au un aport semnificativ la starea de fericire, iar oamenii casatoriti par sa fie mai fericiti decat oamenii nefericiti. Chiar si speranta de viata creste in randul oamenilor casatoriti– 7 ani in cazul barbatilor si 4 ani in cazul femeilor.

Dar, ceea ce este mai important despre felul in care ne putem creste neuroni noi urmeaza abia acum sa explicam, deoarece aparitia acestor neuroni nu înseamnă şi supravietuirea lor! Un exemplu concret ar fi in felul urmator: sa zicem ca ne apucam de sport azi. Am interactionat cu stimulul, iar neuronii noi incep sa creasca. Ei nu pot exista independenti. Rolul lor este sa se conecteze la neuronii maturi si sa creeze o retea neuronala valabila pentru comportamentul nou. Asta se intampla la 10 zile de la apariţia lor. In toata aceasta perioada, noi trebuie sa interactionam cu sportul astfel incat sa-i stimulam si sa nu-i pierdem. Urmatoarele 20 de zile sunt foarte importante deoarece in perioada lor de crestere ei au nevoie, sa invete informatii noi pentru a ramane conectati. Dupa o luna de zile de cand am inceput sa facem sport, neuronii noi se actualizeaza cu informatiile din mediu si abia dupa 3 luni de zile putem vorbi despre consolidarea unui comportament. Daca intrerupem acest proces, prin faptul ca nu mai mergem la sport nu am facut nimic, pentru ca neuronii noi nu vor supravietii.

In concluzie, atunci cand totul iti iese bine ai tot ce iti doresti si ne te simti confortabil, creierul iti da un semnal, ca trebuie sa faci o schimbare. Procesul de neurogeneza, generarea de neuroni noi la orice varsta este posibila. Acest suport neuronal ne face sa fim mai adaptati la mediile stresante, mai multumiti si mai sanatosi. Izvorul sanatatii si fericirii este in minte. Iar ,aceasta este o idee ce merita impartasita.

hh